Prescripția datoriilor fiscale este una dintre cele mai importante teme pentru contribuabili, antreprenori și administratori de firme. În practică, apar frecvent întrebări precum:
- „Mai poate ANAF să îmi stabilească obligații fiscale pentru anii trecuți?”
- „Mai poate fi executată silit o datorie fiscală veche?”
- „După 5 ani dispare automat datoria către stat?”
- „Dacă am primit o somație, termenul de prescripție începe din nou?”
Răspunsul corect depinde de tipul de prescripție analizat. În materie fiscală există două planuri diferite:
- prescripția dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale;
- prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită a creanțelor fiscale.
Această diferență este esențială. O datorie fiscală nu se analizează corect doar prin întrebarea „au trecut 5 ani?”. Trebuie verificat ce drept exercită organul fiscal: dreptul de a stabili obligația sau dreptul de a o executa.
Ce înseamnă prescripția în materie fiscală?
Prescripția este mecanismul juridic prin care, după trecerea unui termen prevăzut de lege, organul fiscal nu mai poate exercita anumite drepturi împotriva contribuabilului.
În materie fiscală, prescripția nu trebuie înțeleasă ca o „ștergere automată” a datoriei în orice situație. Ea produce efecte în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală și trebuie analizată în raport cu actele emise, comunicările făcute, eventualele executări silite, suspendări sau întreruperi ale termenului.
Codul de procedură fiscală stabilește expres că dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie, de regulă, în termen de 5 ani, iar în anumite situații legate de fapte prevăzute de legea penală termenul este de 10 ani.
Prima diferență importantă: stabilirea creanței fiscale vs. executarea silită
Pentru a înțelege corect prescripția, trebuie făcută distincția dintre două momente.
1. Dreptul de a stabili creanța fiscală
Acesta privește dreptul organului fiscal de a verifica, calcula și stabili obligații fiscale.
Exemple:
- ANAF verifică o perioadă fiscală;
- emite o decizie de impunere;
- stabilește TVA suplimentar;
- stabilește impozit pe profit;
- stabilește contribuții sau accesorii.
În această etapă vorbim despre dreptul organului fiscal de a „stabili” obligația.
2. Dreptul de a cere executarea silită
Acesta privește etapa ulterioară, când obligația fiscală este deja stabilită și organul fiscal urmărește recuperarea ei.
Exemple:
- se comunică somație;
- se instituie poprire;
- se urmăresc bunuri;
- se aplică măsuri de executare silită.
În această etapă vorbim despre dreptul organului fiscal de a „executa” creanța.
Cele două termene au reguli diferite privind momentul de început, suspendarea, întreruperea și efectele.
Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale
Potrivit Codului de procedură fiscală, dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul începe să curgă de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
Această regulă este foarte importantă pentru controalele fiscale.
Exemplu practic
Pentru obligații fiscale aferente anului 2020, termenul de prescripție a dreptului de stabilire începe, în principiu, la 1 iulie 2021.
De aici se calculează termenul de 5 ani, cu verificarea eventualelor cauze de suspendare sau întrerupere.
Așadar, nu se calculează simplu „5 ani de la factura respectivă” sau „5 ani de la sfârșitul anului fiscal”, ci potrivit regulii speciale din Codul de procedură fiscală.
Termenul de 10 ani în cazul faptelor prevăzute de legea penală
Codul de procedură fiscală prevede un termen de 10 ani pentru dreptul de a stabili creanțe fiscale atunci când acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Termenul de 10 ani curge de la data săvârșirii faptei care constituie infracțiune sancționată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Aceasta este o excepție importantă de la regula generală de 5 ani.
În practică, acest termen poate deveni relevant în situații precum:
- evaziune fiscală;
- documente fictive;
- operațiuni frauduloase;
- obligații fiscale stabilite în legătură cu fapte penale.
Întreruperea termenului de prescripție pentru stabilirea creanței fiscale
Termenul de prescripție nu curge întotdeauna liniar. El poate fi întrerupt.
Codul de procedură fiscală prevede că termenul se întrerupe, printre altele, atunci când contribuabilul depune declarația de impunere după expirarea termenului legal, când corectează declarația de impunere sau când efectuează un alt act voluntar de recunoaștere a creanței fiscale datorate.
Ce înseamnă întreruperea?
Întreruperea are un efect puternic: termenul anterior se șterge, iar un nou termen începe să curgă.
De aceea, anumite acte făcute de contribuabil pot schimba complet analiza prescripției.
Exemple
- depunerea tardivă a unei declarații fiscale;
- rectificarea unei declarații;
- recunoașterea unei obligații fiscale;
- alte acte voluntare care arată recunoașterea datoriei.
Suspendarea termenului de prescripție pentru stabilirea creanței fiscale
Suspendarea este diferită de întrerupere.
În cazul suspendării, termenul nu se șterge, ci se oprește temporar. După încetarea cauzei de suspendare, termenul continuă să curgă.
Codul de procedură fiscală prevede suspendarea termenului, printre altele, pe perioada dintre începerea inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale și emiterea deciziei de impunere, dacă este respectată durata legală a verificării. Termenul se suspendă și când contribuabilul se sustrage de la inspecție, pe perioada inactivității fiscale și în alte situații prevăzute de lege.
De ce contează suspendarea?
Pentru că un contribuabil poate crede că termenul de 5 ani s-a împlinit, dar, în realitate, termenul a fost suspendat pentru o perioadă semnificativă.
De aceea, analiza prescripției trebuie făcută cu toate documentele în față.
Efectul împlinirii termenului de prescripție pentru stabilirea creanței
Dacă organul fiscal constată că s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanței fiscale, acesta încetează procedura de emitere a titlului de creanță fiscală.
Cu alte cuvinte, după împlinirea termenului, organul fiscal nu mai emite legal un titlu de creanță pentru acea obligație, dacă nu există cauze de suspendare, întrerupere sau excepții aplicabile.
Prescripția dreptului de a cere executarea silită
A doua categorie este prescripția dreptului de executare silită.
Codul de procedură fiscală prevede că dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani, calculat de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept. Același termen se aplică și creanțelor provenite din amenzi contravenționale.
Această regulă se aplică atunci când creanța fiscală este deja stabilită, dar statul trebuie să o recupereze.
Exemplu practic
Dacă dreptul de a executa silit a luat naștere în anul 2021, termenul de prescripție începe, în principiu, la 1 ianuarie 2022.
De aici se calculează termenul de 5 ani, cu verificarea actelor de executare, suspendărilor și întreruperilor.
Ce acte întrerup prescripția executării silite?
În materia executării silite fiscale, termenul de prescripție se întrerupe în mai multe situații. Codul de procedură fiscală menționează, printre altele, actul voluntar de plată al debitorului, recunoașterea datoriei, îndeplinirea unui act de executare silită și comunicarea procesului-verbal de insolvabilitate sau a procesului-verbal adițional de insolvabilitate.
Exemple practice
- debitorul achită o parte din datorie;
- debitorul recunoaște datoria;
- se comunică somație în cadrul executării;
- se instituie poprire;
- se aplică sechestru;
- se comunică acte de executare;
- se întocmește proces-verbal de insolvabilitate.
Un aspect important: pentru același titlu executoriu, dacă organul fiscal emite și comunică mai multe somații, Codul de procedură fiscală prevede că termenul se întrerupe prin somație doar în cazul primei somații.
Ce suspendă prescripția executării silite?
Codul de procedură fiscală prevede suspendarea termenului de prescripție a executării silite în cazurile și condițiile stabilite de lege, inclusiv atunci când suspendarea executării este prevăzută de lege sau dispusă de instanță ori alt organ competent. Termenul se suspendă și pe perioada valabilității înlesnirii la plată, cât timp debitorul își sustrage veniturile și bunurile de la executare, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Exemple
- contribuabilul obține suspendarea executării;
- există o eșalonare la plată;
- debitorul își ascunde bunurile sau veniturile;
- legea prevede un caz special de suspendare.
Ce se întâmplă după împlinirea termenului de prescripție a executării?
Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripție, acesta trebuie să înceteze măsurile de realizare și să scadă creanțele din evidența fiscală. Codul de procedură fiscală prevede însă și că sumele achitate de debitor după împlinirea termenului de prescripție nu se restituie.
Această ultimă regulă este foarte importantă.
Ce înseamnă practic?
Dacă o datorie fiscală s-a prescris, iar contribuabilul plătește totuși suma, Codul de procedură fiscală prevede că suma achitată după împlinirea prescripției nu se restituie.
De aceea, înainte de a plăti o datorie fiscală veche, este prudentă verificarea situației juridice și fiscale.
Datoriile fiscale se prescriu automat?
Aceasta este una dintre cele mai frecvente confuzii.
În practică, contribuabilii spun adesea: „Au trecut 5 ani, deci datoria a dispărut.”
Realitatea este mai nuanțată.
Prescripția trebuie analizată în funcție de:
- tipul creanței;
- anul fiscal vizat;
- data de la care începe termenul;
- actele emise de organul fiscal;
- comunicarea actelor;
- acte de executare silită;
- plăți parțiale;
- recunoașteri ale datoriei;
- suspendări;
- întreruperi;
- eventuale proceduri de insolvență;
- situații penale.
Așadar, nu se pleacă de la simpla trecere a timpului, ci de la istoricul complet al relației fiscale.
Cum verifici dacă o datorie fiscală este prescrisă?
Pentru o analiză corectă, trebuie verificat dosarul fiscal și istoricul obligației.
Documente utile
- decizii de impunere;
- declarații fiscale;
- fișa pe plătitor;
- somații;
- titluri executorii;
- popriri;
- procese-verbale;
- decizii de eșalonare;
- acte de suspendare;
- acte de executare silită;
- corespondență cu organul fiscal;
- plăți efectuate;
- eventuale contestații;
- documente din procedura insolvenței, dacă există.
Fără aceste documente, concluzia privind prescripția rămâne incompletă.
Prescripția și executarea silită fiscală
Dacă organul fiscal a început executarea silită în termen, actele de executare pot întrerupe prescripția. În practică, somațiile, popririle, sechestrele și alte acte trebuie analizate pentru a vedea dacă sunt valabile, comunicate corect și apte să producă efecte asupra termenului.
O poprire comunicată, un act de executare sau o plată parțială schimbă calculul termenului.
De aceea, contribuabilul nu trebuie să analizeze doar vechimea datoriei, ci și activitatea organului fiscal în perioada respectivă.
Prescripția și eșalonarea la plată
Eșalonarea la plată influențează prescripția.
Codul de procedură fiscală prevede că termenul de prescripție a executării silite se suspendă pe perioada valabilității înlesnirii acordate potrivit legii.
Așadar, dacă un contribuabil obține o eșalonare, perioada respectivă nu se tratează ca o simplă trecere a timpului în favoarea prescripției.
Prescripția și plata parțială
Plata parțială este un element important.
În materia executării silite fiscale, actul voluntar de plată efectuat de debitor înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia poate întrerupe termenul de prescripție.
Prin urmare, o plată parțială făcută fără analiză poate influența termenul.
Înainte de plata unei datorii foarte vechi, este utilă verificarea prescripției, mai ales dacă există neclarități privind actele comunicate de ANAF.
Prescripția și insolvența
În cazul unei societăți aflate în insolvență, obligațiile fiscale se analizează în cadrul procedurii colective, în raport cu Legea nr. 85/2014 și cu regulile speciale aplicabile creditorilor bugetari.
În practică, trebuie verificate:
- momentul nașterii creanței fiscale;
- dacă este creanță anterioară sau curentă;
- înscrierea la masa credală;
- actele de executare anterioare deschiderii insolvenței;
- suspendarea executărilor individuale;
- tratamentul creanțelor fiscale în planul de reorganizare sau în faliment.
Prescripția nu se analizează izolat, ci împreună cu regulile procedurii de insolvență.
Prescripția și contribuabilii declarați inactivi
În cazul dreptului de a stabili creanțe fiscale, termenul de prescripție se suspendă pe perioada dintre data declarării unui contribuabil inactiv și data reactivării acestuia.
Acesta este un aspect important pentru societățile care au avut perioade de inactivitate fiscală.
Un administrator poate crede că termenul a trecut, dar perioada de inactivitate fiscală poate afecta calculul.
Prescripția și inspecția fiscală
Inspecția fiscală are impact direct asupra termenului de prescripție a dreptului de stabilire.
Codul de procedură fiscală prevede suspendarea termenului pe perioada dintre data începerii inspecției fiscale sau verificării situației fiscale personale și data emiterii deciziei de impunere, cu respectarea duratei legale de efectuare.
Astfel, dacă inspecția a început în termen, analiza prescripției trebuie să țină cont de perioada inspecției și de actele emise.
Prescripția și amenzile contravenționale
Codul de procedură fiscală prevede că termenul de prescripție de 5 ani pentru dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită se aplică și creanțelor provenind din amenzi contravenționale.
Aceasta nu înseamnă că orice amendă se prescrie simplu la 5 ani de la data procesului-verbal. Trebuie verificat momentul de la care începe dreptul de executare și actele efectuate ulterior.
Prescripția dreptului contribuabilului de a cere restituirea
Prescripția nu privește doar drepturile organului fiscal.
Codul de procedură fiscală prevede că dreptul contribuabilului sau plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani, calculat de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.
Exemple:
- sume plătite în plus;
- sume achitate fără a fi datorate;
- diferențe de restituit;
- alte creanțe ale contribuabilului față de buget.
Această regulă este importantă pentru firmele care nu verifică periodic fișa pe plătitor.
Greșeli frecvente ale contribuabililor
1. Consideră că orice datorie dispare după 5 ani
Termenul există, dar trebuie analizate începutul, suspendarea, întreruperea și actele de executare.
2. Plătesc datorii vechi fără verificare
Dacă prescripția s-a împlinit, sumele plătite după împlinirea termenului nu se restituie, potrivit Codului de procedură fiscală.
3. Ignoră somațiile și popririle
Actele de executare pot produce efecte asupra termenului.
4. Nu verifică fișa pe plătitor
Fișa fiscală arată istoricul obligațiilor, plăților, compensărilor și soldurilor.
5. Nu păstrează documentele fiscale
Fără documente, analiza prescripției devine dificilă.
6. Confundă prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale cu prescripția executării
Acestea sunt două instituții diferite, cu reguli diferite.
Ce trebuie să facă o firmă care are datorii fiscale vechi?
Pașii recomandați:
- Solicită fișa pe plătitor.
- Identifică fiecare obligație fiscală.
- Verifică anul și natura obligației.
- Verifică titlurile de creanță.
- Verifică titlurile executorii.
- Verifică somațiile, popririle și actele de executare.
- Verifică eventualele plăți parțiale.
- Verifică eșalonările, suspendările, contestațiile.
- Calculează termenul separat pentru fiecare obligație.
- Formulează cereri sau apărări potrivite, dacă prescripția este incidentă.
Concluzie
Datoriile fiscale se prescriu în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, însă analiza nu se reduce la simpla trecere a 5 ani.
Pentru dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale, termenul general este de 5 ani și începe, de regulă, de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală. În cazurile legate de fapte prevăzute de legea penală, termenul este de 10 ani.
Pentru dreptul de a cere executarea silită, termenul general este de 5 ani și începe de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
În practică, fiecare datorie fiscală trebuie verificată individual, în funcție de actele fiscale, actele de executare, plăți, suspendări, întreruperi și eventuale proceduri speciale.
MBS INSOLV CONSULT SPRL oferă asistență în analiza obligațiilor fiscale, verificarea prescripției, executări fiscale, insolvență, restructurare și proceduri juridice conexe pentru societăți și antreprenori.
Întrebări frecvente
Datoriile fiscale se prescriu după 5 ani?
În multe situații, termenul general este de 5 ani, dar calculul depinde de tipul prescripției, momentul de început, suspendări, întreruperi și actele emise de organul fiscal.
Care este diferența dintre prescripția stabilirii și prescripția executării?
Prescripția stabilirii privește dreptul organului fiscal de a stabili creanța. Prescripția executării privește dreptul de a recupera silit o creanță deja stabilită.
De când începe termenul pentru stabilirea creanței fiscale?
Termenul general de 5 ani începe de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu prevede altfel.
De când începe termenul pentru executarea silită fiscală?
Termenul de 5 ani începe de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul organului de executare silită de a cere executarea.
O plată parțială întrerupe prescripția?
În materia executării silite fiscale, actul voluntar de plată al debitorului poate întrerupe termenul de prescripție.
Dacă am plătit o datorie prescrisă, pot cere banii înapoi?
Codul de procedură fiscală prevede că sumele achitate după împlinirea termenului de prescripție nu se restituie.
Inspecția fiscală suspendă prescripția?
Da, în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală, termenul se suspendă pe perioada cuprinsă între începerea inspecției fiscale și emiterea deciziei de impunere, cu respectarea duratei legale.
